Ghiocel

Din scoarța durerii a renăscut o rază a vieții
Cu petalele plecate, el nu poate privi spre cer, dar stă mărturie sufletului tău
Hrănit cu lacrimile de dor ale celor care au plâns inima ta
Tu care acuma ne veghezi din ceruri...Îmi lipsești

As fi vrut

As fi vrut sa va pot iubi pe toti, as fi vrut sa va pot privi cu aceiasi ochi dezmierdatori, sa va imbratisez cu aceeasi pasiune, sa va pot zambi fara teama...as fi vrut sa stiu, sa nu privesc prin ceata, sa aduc lumina in intunericul ratiunii mele si sa nu va otravesc cu veninul nesigurantelor mele...iertati-ma

Lalele

Este ora 17:57...ma regasesc proptita in scaun in fata acestui minunat ecran Dell de 17 inchi daca nu ma insel.
Numai tehnologie in stanga si in dreapta care imi faciliteaza mie chipurile performantele muncitoresti in ceea ce se vrea a fi o fabrica de bani. Eu o privesc mai degraba ca pe un tarc cu oi...care mai de care mai creata, alba sau neagra si mai fuge si cate una vopsita in accente rogvaiv.
Asa ca intr-un moment de plictis maxim in asteptarea eliberarii pentru saptamana aceasta, imi intorc totusi capul ingreunat de lumina monitorului si schitez un zambet privind singurul strop de primavara pe care mi-am permis sa mi-l infiltrez in flora si fauna corporatista. Azi 4 lalele galbene, maine 5 lalele mov si nu in cele din urma 5 lalele albe.
Am zburat, pana luni mai am voie sa-mi pastrez primavara, oare o sa supravietuiasca?

Noi = Eu

Ce faci?
Bine, tu ce faci?
Uite tot bine, ma gandeam daca sa ma asez eu astazi pe locul din fata sau sa te las pe tine…
Pai tu ai tot stat in fata, as vrea sa stau si eu, asa ar fi corect.
Asa e, numai ca nu stiu daca vreau…
Ce faceti voi acolo ? Iar va certati pe locul din fata, eu stau numai in spate si nu ma agit la fel de mult ca voi. Teoretic eu ar trebui sa stau acuma pe locul din fata.
Si daca nu vrem noi sa te lasam ? Daca nu stam noi nu sta nimeni !
Pai si in cazul asta cine conduce ?

Suprematie sexului "slab"

Blonda suprema posteaza in conformitate cu leapsa ce mi-a fost data, este un copy paste deoarece eu nu mi-am mai setat diacriticile. Am sa fiu subtila si voi spune ca din comoditate ca doar nu as vrea sa se stie ca pute lenea pe mine.


Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

Descântec de ploaie
de Ana Blandiana

Reverie

Am visat…priveam in gol, cand deodata am simtit respiratia ta calda cum imi mangaia umerii. Am tresarit! Un fior m-a cutremurat, nu am avut curaj sa intorc privirea…m-ai tras spre tine insa nu am vrut sa ma pierd din nou in bratele tale. Imi doream sa nu mai simt, sa nu mai simt durerea surda care ajunsese sa ma consume…sufletu-mi era sugrumat…lacrimile-mi secate. Vroiam sa-l smulg din mine, sa-l vad, sa-l ating si sa-l alin, numai ca nu puteam, glasul tau imi cutreiera mintea dar nu intelegeam ce spuneai.

M-am intors spre tine, te-am privit: Pleaca!...Nu te mai iubesc...

Dor de spontan

Dor de spontan

Ma trezesc privind in urma, nu cu mult, doar o leaca, sa fie juma de deceniu. Privesc pozele care atunci au imortalizat momente deosebite de bucurie sau de tristete si realizez ce simplu mi se parea totul. Cu toate ca probabilitatea sa-mi fi pus si atunci intrebari asemanatoare este foarte mare.

Doar prezentul initiaza aceasta stare de reflectie si analiza a trecutului sau cel putin asa este in cazul meu, dar cu siguranta stiu ca acuma cand ma trezesc dimineata ma incearca niste ganduri noi care pe atunci nu erau prezente in mintea mea. Este ciudat cum cotidianul de alta data este astazi doar o amintire, as putea chiar spune, fara sa par grandomana, ca ma caracterizeaza o maturitate precoce pe care in copilarie o tanjeam cu totii, unii fizica altii psihica. Paradoxal cand esti mic iti doresti sa fii mare dar cand ai ajuns in acel punct in care esti mare mare, parca atractia acelei dorinte a pierit deja , copilaria devenind astfel perioada vietii care ne lipseste cel mai mult.

Am incercat nu demult sa joc iarasi jocurile care la 8-9-10 ani faceau parte din ritualul meu zilnic, sarit coarda, jucat sotronul etc etc si sincer, faptul ca fizicul meu dadea rapid semne de epuizare a fost, nu neaparat un mare soc, dar o oaresicare revelatie. Poate ca suna stupid, dar mie mi-a activat un pic sinapsele si cu ocazia aceea am inceput sa recitesc niste pagini din cartea vietii mele care deja se prafuisera. Am incercat sa trec cat de repede am putut peste randurile...in unele cazuri capitolele neplacute... chiar daca acestea sareau in evidenta prin fontul lor ingrosat si colorat strident. Am bifat, subliniat si incercuit fragmentele bucuriei si am incercat sa sterg paragrafele manjite de lacrimi.

Astazi totul este altfel. Visele cu ponei, printese, masinute si tot felul de aratari au fost inlocuite cu vise legate de copiatoare, telefoane si alte lucruri constante in jobul meu de corporatista. Jobul mult dorit de veterinar, actrita sau cantareata, sau cine stie ce alte lucruri mai cutreierau capsorul meu rotund pe atunci, a fost suplinit cu prezenta pisicii mele, cantatul in baie si mici porniri de autoironie. Da clar sunt o niscaiva alinare insa una umbrita de un gust amar de melancolie si dezamagire. caci o data cu cresterea in varsta cresc temerile, angoasele si scad curajul si invicibilitatea. Eu as fi preferat sa ramana mici unele si sa creasca altele, dar in fond nu le poti avea pe toate.

Apoi cand ajungi la adolescenta te regasesti intr-o faza transcedentala si esti doar cu un picior sau in unele cazuri o glezna mai mare decat atunci cand mergeai in patru labe chiar daca impresiile sunt altele. Cerul era limita, restul era superfluu.

Ar fi inutil sa exemplific acuma, deoarece exemplele sunt cu miile si pur si simplu ca ma gandesc sa le rasfoiesc ma propulseaza pe soseaua nostalgiei unde clar depasesc limita legala de viteza. Dar sa nu credeti ca bucuriile acuma nu sunt prezente doar ca era mai simplu sa le provoci si sa le apreciezi ieri decat azi.