Bine ai venit scumpul meu

In dimineaţa de 11 Mai 2008 in jurul orei 6 s-a întâmplat ceva deosebit, a venit pe lume un sufleţel, undeva la mare depărtare, în celălalt capăt al lumii. În ţara Soarelui Răsare doi ochişori au văzut pentru prima oară lumina zilei şi un strigăt ascuţit a cuprins sala de naşteri a spitalului internaţional din Tokyo. Cine este acest suflet străin? Este verişorul meu Noriaki, rezultatul unei iubiri tumultoase, aparent imposibile, însă pe cât de incercată pe atât de frumoasă si de puternică.
Dar ca să nu deviez de la subiectul in sine, şi să nu mă văd nevoită să scriu sute de pagini care să redea o viaţă intreagă, chiar şi de ar fi pe scurt, revin la personajul principal.

Sentimentul care a pus stăpânire pe mine in momentul aflări acestei veşti, este indescriptibil, şi subliniază incă o dată superfluitatea cuvintelor, care iată că şi în acest moment par să fie departe de mine şi nu îmi permit să mă exprim întru totul. Se ingrămădesc toate, şi-şi doresc să fie şi ele scrise, tare mă tem că va trebui să le fac intr-un fel sau altu loc aici...

Aş fi vrut chiar in ziua aceea să povestesc şi să impărtăşesc intregii lumi emoţiile care se înrădăcinasera adânc in inima mea, numai că am aşteptat să mă lovească muza...şi se pare că 4 zile mai târziu mi-a dat una peste ceafă şi a trezit pofta de blog.

Un megafon gigantic de aş avea aş striga să răsune în toată lumea!!!! Incercaţi doar să vă imaginaţi că tot ce inseamnă echilibrul vostru emoţional este controlat de o telecomandă şi un buton de pe acea telecomandă, cel mai rar folosit, este acela care o dată apăsat porneşte instant o dragoste neconditionată. O iubire altruistă pentru o fiinţa necunoscută dar totuşi legată de tine printr-un fir invizibil, intangibil...aceasta este iubirea de familie. Năpăstuiţi sunt aceia care sunt privaţi de aceste trăiri.

Acuma ca să închei acest manifest al afecţiunii nu voi mai spune decât: Dragii mei vă iubesc!